Baciu dixit

’70-’80 Tinerețea noastră

leave a comment »

De când văzusem anunţul pe facebook, aşteptam cu nerăbdare vernisajul expoziţiei organizate de către Muzeul Naţional de Istorie. Dar precum zice proverbul, la pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Ţinând cont că subiectul e unul cu foarte mare potenţial, aşteptam ceva mai mult de la această expoziţie. În schimb am fost dezamăgit, în primul  rând de calitatea scanurilor făcute după poze, dar mai ales cele făcute după documentele de arhivă, care ori erau foarte greu de citit, ori chiar de-a dreptul imposibil de descifrat, iar în al doilea de unele erori minore la care o să fac referire mai jos.

Majoritatea fotografiilor se pot vedea şi pe site-ul Comunismul în România. Pe lângă acestea mai putem admira și o cameră amenajată în spiritul vremii cu diverse obiecte care îi pot lăsa indiferenţi pe cei care nu au trăit acele vremuri: videocasetofon, un vinil cu Compact, o lampă de gaz pusă în bibliotecă (cu toate că nimeni nu cred că-şi ţinea lampa cu gaz în bibliotecă, la noi în casă se ţinea în cămară), celebrul peşte bibelou pe televizor (să fim serioşi, nu toată lumea deţinea aşa ceva), lanterne, poze cu fotbalişti, cântăreţi şi actori în vogă la vremea aia, etc.

Mai sunt poze din arhiva securităţii cu tineri ridicaţi după spectacole ale Cenaclului  Flacăra pentru simplul motiv că aveau scrise cu pixul pe tricouri diverse nume de formaţii rock (Iris, AC/DC)

Pereţii sunt tapetaţi cu note informative, care după 22 de ani îţi stârnesc râsul. Prieteni care se turnau la securitate pentru că unul din ei asculta heavy-metal, scrisori către Cornel Chiriac și Europe Liberă, fişe de colaborare cu organele securităţii, dosare de filaj ale unor grupuri de punkeri și rockeri.

Pe un perete sunt scrise mare diverse lozinci pioneriești, dar sunt scrise cu â din a şi ştim prea bine că nimeni nu scria aşa în acei ani.

O altă secţiune este cea dedicată instrumentelor de filaj ale securităţii. Microfoane, camere de filmat, aparate de fotografiat, staţii radio. La un birou tronează un manechin îmbrăcat într-o uniformă de ofiţer de securitate cu câteva dosare în faţă.

Este amenajat și un spaţiu unde se pot urmări diverse documentare cum ar fi:  Supravegheat de Securitate în anii ’70–’80, (realizat de CNSAS şi EACEA, regizor Nicolae Mărgineanu), Arhitectura şi puterea (regizor Nicolae Mărgineanu), Demascarea (regizor Nicolae Mărgineanu), Anii tinereţii noastre (regizor Mihai Constantinescu), Clonarea omului nou (regizor Mihai Constantinescu), dar şi interviuri realizate de Centrul de Istorie Orală al CNSAS cu artişti în vogă din acea perioadă

În 30 de minute am văzut cam tot ce era de văzut, cu toate că dacă aş fi zăbovit mai mult asupra manuscriselor mi-ar fi luat mult mai mult.  Una peste alta, iniţiativa este una lăudabilă, din câte ştiu eu, e prima expoziţie care are ca temă viaţa tinerilor în comunism dar, clar, era loc de mai bine.  Eu vă recomand să vă rupeţi o oră din timpul vostru şi să mergeţi la MNIR.

Expoziţia va fi deschisă până pe 19 iunie, de miercuri până duminică, iar intrarea este 4 lei. Mai multe detalii găsiţi pe site-urile:

M.N.I.R.

Comunismul în România

C.N.S.A.S.

Facebook

Written by Baciu

Martie 20, 2011 la 22:21

Postat in de prin târg

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: