Baciu dixit

Stadioane uitate ale Bucureștilor – Arena Dudești

with 12 comments

Comunitatea evreiească din București a fost și ea prezentă în prim planul vieții fotbalistice din perioada interbelică prin echipa Maccabi București. Clubul este înființat în anul 1919 de un industriaș evreu, fiind astfel printre primele grupări fotbalistice din București. Totuși echipa de fotbal n-a avut rezultate notabile în primul eșalon, ea jucând numai în divizia secundă. Merită amintit faptul că unul din portarii echipei României care a participat la primul Campionat Mondial, cel din Uruguay 1930, era Samuel ZAUBER component al lui Maccabi.

Stadionul Dudești a fost dat în folosință anul 1921. Nu dețin date despre capacitatea pe care o aveau tribunele, cifra de 15.000 pe care am gasit-o pe wikipedia nu cred că este una corectă. Arena Maccabi se afla situată în spatele școlii de meserii „Ciocanul” și era flancată de străzile Școala Ciocanul, Calea Laptelui și strada Prof Cumpănici. Spre deosebire de celelalte stadioane prezentate până acum, (ROMCOMIT, Venus și Unirea Tricolor), din păcate mi-a fost imposibil să găsesc imagini ale stadionului din Calea Dudești.

Am marcat pe harta din 1938 locul în care se afla stadionul.

În volumul autobiografic „Confesiunile unui cafegiu”, Gheorghe Florescu, spune următoarele:

„Venind dinspre Mihai Bravu (n.n.  pe Calea Dudești), pe partea dreaptă era un minunat stadion numit Maccabi, construit de comunitatea evreiască, iar alături o școală de meserii numită Ciocanul, școală care mai există și astăzi”

Maccabi București nu a scăpat de furia legionară. În 9 august 1940, ca urmare a politicii antisemite , Teofil Sidorovici, Ministrul legionar al Tineretului și comandant al „Străjii Țării”, decide să desființeze toate cluburile care „nu se compun din cetățeni români creștini”, semnând astfel actul de deces al mai multor cluburi de origine evreiască.

Decretul prin care se desființează cluburile "necreștine"

Lista cluburilor care urmează a fi desființate

Totuși, după război Maccabi avea să renască dar pentru scurt timp. Timp de doi ani, 1946 – 1948, echipa a evoluat în prima divizie cu numele de Ciocanul București. În 1948 a avut același destin cu Unirea Tricolor (ironia soartei, știut fiind faptul că echipa din Obor era considerată echipa legionarilor) fiind preluată de MAI și transformându-se mai apoi în Dinamo. Dinamo nu folosește și baza sportivă din Dudești, ea fiind preluată de „Flacară Roșie” fostă „Pielari”

Baza sportivă Flacăra Roșie pe planul cadastral din 1977

Arena din Calea Dudești, redenumită proletar „Baza Sportivă Flacăra Roșie”, avea să reziste până la demolările ceaușiste de tristă amintire din anii 80’ când tot cartierul a suferit mari distrugeri, poate la fel de mari ca ale cartierului Uranus.

Acum bătrânul stadion Maccabi se odihnește pe undeva pe sub blocurile de pe Bulevardul Burebista, în apropiere de Piața Alba Iulia. Am marcat pe harta de la bing poziția aproximativă a fostei arenei din Calea Dudești.

Locația aproximativă a stadionului

Despre fostul cartier evreiesc și Calea Dudești au scris foarte frumos Cristina Iosif aici și C Graur (Aventurierul) aici.

12 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Scoala de meserii „Ciocanul” nu este Liceul Timpuri Noi ?

    Freesys

    Martie 30, 2011 at 15:04

  2. Ba da

    Baciu

    Martie 30, 2011 at 19:10

  3. Pe Macabi ,alias Dudesti ,alias Flacara Rosie ii faceau constructorii Victoriei Socialismului si ai Casei Poporului machete in marime naturala a camerelor ,salilor ,holurilor si a oricarei alte constructii, marelui Cirpaci, a…asta Cirmaci, pentru ca tipul nu era in stare sa vizualizeze la scara

    Sylvester

    Iunie 11, 2012 at 08:26

  4. in anii ’30 ajunsese la 5.500 de locuri avand 3 tribune

    Alwn

    Iulie 22, 2012 at 13:32

  5. Cand eram copil, am fost cu tata si prietenii lui la multe meciuri de fotbal ale lui Maccabi, care a devenit Ciocanul, care a devenit Dinamo. Am si jucat pe acel teren, in echipa de pitici a lui Maccabi. Numele antrenorului cred ca era Tziba, un rabin tanar si modern, care era si portar al echipei de fotbal.

    In 2009, cautand strazile pierdute dealungul noului traseu al strazii Theodor D. Sperantia (locuisem acolo pe cand se numea Raion, la no. 20), am dat de un nume de strada, cu placa emailata inca in foarte buna stare, uitata sau poate lasata dinadins(?) pe un zid darapanat: „Strada Şcoala Ciocanu” („Ciocanu” nearticulat).

    Mi-am dat seama ca eram, aproximativ, cam pe unde fusese candva poarta de fotbal din partea Caii Dudesti. Cealalta poarta dadea catre Calea Laptelui.

    Doru M.

    Aprilie 15, 2013 at 05:45

  6. L-as ruga pe autorul acestui excelent material sa accepte o corectura (nu foarte importanta, dar totusi necesara pentru acuratetea informatiei): terenul de joc era amplasat invers decat apare in fig. 1 si 5, in sensul ca liniile de tusa erau paralele cu str. Matache Dobrescu, iar liniile de poarta paralele cu Cal. Dudesti. Stiu precis acest lucru, intrucat vestiarul terenului (absolut rudimentar, de altfel) se afla in spatele portii de la extremitatea terenului dinspre str. Laptelui. Ca dudestean am fost de nenumarate ori pe acest teren (anii 1958 – 1972), pe care noi, „localnicii”, il stiam de Macabi, indiferent ca acolo au avut „terenul propriu” echipe (bune !) ca Bumbacul si Flacara Rosie. Toate marile echipe ale Bucurestiului veneau sa joace acolo (meciuri amicale sau in Cupa Romaniei), ma refer la Steaua, Rapid, Dinamo, Progresul, cu jucatorii lor celebri: Ozon, Nichi Dumitriu, Constantin, fratii Nunweiller, Octavian Popescu, Mateianu, Oaida si atatia altii. Tot aici l-am vazut pentru prima oara pe un pusti simpatic, Rica Raducanu, care juca la Flacara Rosie pe postul de … extrema stanga ! Si inca ceva: nu-i mai bagati pe Dinamo Bucuresti in istoria acestor locuri. Dudestiul nu a fost nicicand dinamovist, chiar daca dintre noi a pornit intr-o superba cariera marele fotbalist Constantin-Titi Fratila.

    marian

    Septembrie 18, 2013 at 20:38

  7. In comentariul de deasupra celui al d-lui Marian, scriam in Aprilie: „Mi-am dat seama ca eram, aproximativ, cam pe unde fusese candva poarta de fotbal din partea Caii Dudesti. Cealalta poarta dadea catre Calea Laptelui.”

    Exact cum explica dl. Marian, numai ca informatia mea o precedeaza pe a domniei sale cu cel putin 12 ani. Am si jucat pe acel, teren, la piticii lui Macabi.

    Am mai trecut pe acolo acum numai 10 zile.

    Ar fi trebuit sa fie acolo o placa comemorativa, poate pe peretele fostii scoli Ciocanul.

    P.S.: Sa adaug cateva nume la cele amintite, toate din anii 40 tarzii si inceputul anilor 50: portarul Zauber, Höfling, Constantinescu-Grecu, Siclovan, Moisescu, Naciu, Puiu Pereţ, Voinescu, Popa, Lazareanu, Negrescu, Balint, Iordache.

    Doru M.

    Septembrie 24, 2013 at 16:58

  8. Doru , portarul Samuel Zauber a jucat spre sfarsitul anilor 20 si inceputul anilor 30 . a fost rezerva de portar in echipa Romaniei care a participat la Mondialele din 1930 si dupa aceea a si fost titular in 3 meciuri ale echipei nationale . Ceilalti jucatori de pe lista ta nu cred ca au jucat la Macabi , mai degraba la Ciocanul dupa razboi si cativa din ei au jucat si la Dinamo . Tatal meu era mare suporter al lui Macabi si de la el tin minte cateva nume de jucatori : pe langa Zauber au fost portarul Shulder ( fratele lui a fost arbitru international ) Klein , Shimshinovici ( fundas , cotonogarul echipei ) , Karniol , Pipa , Marcus , Leib ( centru inaintas ,asasinat de legionari prin 1940 ) .
    Stadionul era intr-adevar orientat cu portile de joc una spre Dudesti si alta spre Calea Laptelui . Locuiam pe strada Delea Veche si aveam o matusa pe care o vizitam deseori pe strada Vasile Toneanu , asa ca am trecut de multe ori prin zona . Mergeam pe jos pe Popa Nan pana la capat , traversam Th. Speranta si intram pe Calea Laptelui . Pe la mijlocul strazii era un mic teren viran , un gard inalt si o portita de lemn pe care daca intrai ajungeai exact in spatele portii de joc . De multe ori ma opream acolo sa vad meciuri sau antrenamente ale echipei Timpuri Noi . de aici continuam pe vlad Judetul , traversam calea Dudesti si ajungeam pe Toneanu .
    Nu sunt prea sigur dar cred ca Dinamo a si jucat cateva meciuri pe stadionul din Dudesti pana ca terminarea constructiei actualului stadion . Prin 1951 aveam 3 ani dar tin minte foarte vag ca tatal meu m-a luat la un meci contra unei echipe din Ploiesti la care juca Puiu Peretz pe care-l cunostea personal ( poate de aceea tin eu minte evenimentul ). De pe Calea Laptelui ocoleam stadionul pe un fel de carare – trotuar printre case si ajungeam la intrarea principala de pe Dudesti .
    Cifra de 15000 locuri este desigur complet exagerata , erau poate 3000 – 4000 locuri .

    iuliu

    Septembrie 3, 2014 at 17:35

  9. Iuliu, numele pe care le-am indicat nu se refera specific la Maccabi sau la Ciocanul. Intentia a fost: „Sa adaug cateva nume la cele amintite, toate din anii 40 tarzii si inceputul anilor 50.” Vorbim de perioade diferite. Ca varsta, eu sunt probabil undeva intre tatal tau si tine, leat ’36! Dar Zauber, parca a mai aparut si un timp dupa razboi? Si uite, vorbind de Höfling, imi amintesc si de Horvath! Desigur, memoria mai are si lipsuri, (ca sa intrebuintez o expresie auto-critica din ani de mult trecuti…)

    15,000 de locuri? Ai dreptate: absolut nu!

    Doru M.

    Noiembrie 8, 2014 at 20:21

  10. Doru , salut .
    Cand ai scris ca ai jucat la piticii lui Macabi am inteles ca esti pe undeva intre leatul tatalui meu – 1912 si leatul meu – 1948 . Desigur eu n-am apucat nici pe Macabi nici pe Ciocanul , m-am nascut la 6 luni dupa formarea lui Dinamo . Tatal meu era mare amator de fotbal si ii placea si sa povesteasca , asa ca am crescut cu povesti despre marile echipe de inainte de razboi , Ripensia , Venus , Chinezul si desigur Macabi , al carei suporter infocat era chiar daca nu era de talia celor „mari” . Si eu sunt mare amator de fotbal si mie imi place sa povestesc din amintiri , dar … am o fata , asa ca pana acum am pastrat amintirile pentru mine . Am insa 3 nepoti , ii astept sa creasca si o sa-mi vina si mie randul la povesti .
    Sami Zauber a jucat la Macabi pana in 1936 , dupa care s-a retras .
    Si eu am uitat complet de Horvath , intr-adevar la varsta noastra memoria incepe sa aiba lipsuri . De fapt „memorie” fiind de gen feminin te inseala aproape intotdeauna .
    Dintre cei amintiti de mine stiu ca Shimshinovici a fost in conducerea lui Ciocanul si dupa fuziunea cu Unirea Tricolor a fost la inceput si in conducerea lui Dinamo .
    Cand il vedea pe Dumitrache , tatal meu spunea ca stilul lui de joc , spectaculos si acrobatic ii aminteste de centrul inaintas Leib , un jucator marunt care castiga dueluri aeriene contra unor uriasi .
    Intr-adevar , dupa cum ai scris , si-ar fi avut locul pe undeva o mica placa comemorativa in memoria fostului stadion , lucru adevarat si pentru alte stadioane disparute , Unirea Tricolor , Venus , 23 August , Republicii .

    iuliu

    Noiembrie 20, 2014 at 15:52

  11. 1. la inceputul articolul cineva a spus ca macabi sa transformat in cicanul , gresit ! au fost doua echipe diferite ___2, in 1946 ciocanul a fost atrenata de BELLA GUTTMAN unul dintre antrenori cei mai faimosi la timpul acela;;fost antrenor la BENFICA portugal ___3, la MACABI in ani 1946–48 a fost un jucator inter stg, MACALA era din cartierul dudesti, putin vagabond dar bun futbolist

    ficu fruchtman

    Februarie 2, 2015 at 03:54

  12. Felicitari celor care si-au expus aici amintirile. Foarte bun articolul. As vrea sa fie si un subiect legat de fostul Stadion Republicii (fost ANEF) acoperit cu pamant si facut din el parcare la casa poporului. Elev fiind pana in 1980 pe Calea Rahovei la Liceul Ind.ne 14 Electromagnetica, ne ducea des la munca fortata (pardon,patriotica) la amenajarea stadionului pentru evenimente politice cat si la spectacole comuniste. Urate amintiri, frumos cartier disparut.

    StraziUciseCartiereDisparute

    Octombrie 1, 2015 at 11:48


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: