Baciu dixit

Stadioanele uitate ale Bucureștilor – ANEF (Republicii)

with 5 comments

Nu putea lipsi din această serie de stadioane dispărute celebrul „Republicii”, fost ANEF, ONEF sau „Principele Carol”. A fost cel mai important stadion al Bucureştilor din perioada interbelică și până la apariţia fostului „23”, dispărut și el între timp.

Stadionul ONEF - 1930

Când vine vorba de stadionul din Dealul Spirii, nu am cum să fiu altfel decât subiectiv. Este singurul stadion dintre cele prezentate pe blog pe care l-am prins „în viaţă”, fiind un stadion pe care obişnuiam să merg destul de des în perioada copilăriei. De altfel, pe Republicii am văzut primul meci de fotbal pe viu. Voi încerca să-i aduc un umil omagiu în rândurile ce urmează.

Îmi amintesc și azi, după mai bine de 30 de ani, ce frumos se vedea stadionul dar și centrul oraşului, din curtea fostului Muzeu Militar, loc prin care îmi făceam veacul printre tunuri și tancuri în anii copilăriei. Gaura din gardul muzeului era locul meu preferat pentru a intra în stadion. Se afla undeva în dreptul tribunei principale, în partea dinspre Puişor. Coboram câţiva metri printr-un hăţiş de plante apoi dădeam de un gard prin care ajungeam la „întâia”.

Harta 1938

Accesul la stadion se făcea prin două părți. La peluza dinspre vest și la tribuna a doua se intra prin strada Izvor, iar la principală și la peluza dinspre est se intra prin strada Maior Ene care avea la capătul dinspre Uranus o frumoasă piațetă străjuită de celebrul Monument al Pompierilor (care acum se află în față la Marriott.). Pe lângă peluza din est șerpuia pitoreasca stradă Puțul cu Apă Rece, tot aici  se mai găsea și Biserica Izvorul Tămăduirii (care apare în majoritatea fotografiilor lui Pragher în vecinătatea stadionului), una din bisericile demolate de Ceaușescu pentru a face loc Casei Republicii.

Monumentul Pompierilor

Stadionul a fost dat în folosință în anul 1926 cu ocazia unui meci de rugby România – Franţa, dar a suferit modificări substanţiale de-a lungul timpului. În planul oraşului realizat de maiorul M.C. Pântea în 1923, pe locul viitorului stadion se găsea Școala de  Educație Fizică de la care îi vine și numele (Academia Naţională de Educaţie Fizică) Nu a costat foarte mult construcția lui, fiind ridicat cu ajutorul soldaților.

1926

Iată o descriere a stadionului de la meciul de rugby mai sus amintit:

Pe denivelarea naturală a terenului era montată o tribună dreptunghiulară din scânduri, printre care se vedeau bălăriile solului. Jucătorii francezi şi români au coborât o potecuţă prăfuită ca să ajungă la teren. Acolo unde se termina şi tribuna ; pe latura opusă, spectatorii entuziaşti stăteau în picioare pe iarbă.

În 1933 celebrul arhitect Horia Creangă pune la punct planurile de modernizare ale stadionului ANEF. Lucrarea avea să fie eșalonată pe 6 ani, durând până în anul 1939. Creangă a fost ajutat de prietenul său, inginerul Mihăiţă Gheorghiu. Stilul arhitectonic ales avea să fie unul modernist.

Imagini surprinse de fotograful german Willy Pragher cu ocazia meciului selecţionatelor oraşelor Bucureşti – Berlin, scor 1-0, noiembrie 1939.

Din anul 1935 stadionul avea să devină cel mai important complex sportiv din România, echipa națională începând să evolueze aici. El se remarca prin copertina tribunei principale, o consolă de beton armat lată de 14,30 m, fiind întrecută la acea vreme doar de două construcţii europene. Tribuna a doua era compusă din 6 rânduri de gradene, putând găzdui 2000 de persoane. Peluzele încă nu erau construite.

Tribuna principală avea 30 de rânduri de gradene separate de o promenadă accesibilă prin 3 scări duble. Tribuna principală avea o capacitate de 10.000 de spectatori, jumătate din locuri fiind sub copertină. Creangă gândise stadionul să ajungă treptat la o capacitate de 60.000 de locuri. Stadionul cade pradă bombelor în timpul războiului, la reconstrucția din 1947 se limitează capacitatea la 30.000 de spectatori, principala cauză fiind lipsa porților de acces pentru o asemenea capacitate.

Sportul Popular 1948 - reconstrucția stadionului

În 1961 are loc inaugurarea nocturnei (după unele surse ar fi avut loc primul meci în nocturnă încă din anul 1959). Pista de atletism (din tartan) a găzduit numeroase competiții atletice. Pe Republicii a alergat celebrul Emil Zatopek, omul fără splină, tot aici Iolanda Balaș a bătut de 9 ori recordul mondial la săritura în înălțime între anii 1956 – 1961, naționala de fotbal a disputat 42 de partide iar celebrii baschetbaliști americani de la Harlem Globetrotters au evoluat aici, pentru prima dată în România, în anii 60’. Tabela de marcaj electronică a fost montată după 1970, iar cea veche a fost dusă pe stadionul Electromagnetica din strada Veseliei. După dezafectarea stadionului tabela electronică avea să fie dusă pe „23”

Străjerii

Manifestație a strajerilor

În afară de competiții sportive au avut loc aici și alte manifestații, cum ar fi cele ale Străjeriei (înainte de război). Conform istoricului Dinu C. Giurescu, pe ANEF a avut loc prima manifestație a P.C.R., proaspăt intrat în legalitate.

Mitingul FND 1944

În planurile inițiale ale Casei Poporului era loc și pentru stadionul din Dealul Arsenalului însă apropierea prea mare de mastodont i-a fost fatală El a fost acoperit cu pământ și transformat în parcare anexă a Palatului. Și astăzi se mai văd zidurile originale ale tribunei a doua și a peluzei vest (în dreptul străzii Izvor)

vedere din strada Izvor

Rămășița stadionului între Palatul Parlamentului și Ministerul Apărării

Ultimul meu contact cu Republicii a avut loc în anul 1984, la un spectacol al „Cenaclului Flacăra” Știam că soarta stadionului este pecetluită. Atunci am intrat pentru prima și ultima dată în stadion pe la vestiare, am urcat pe teren prin chepengul prin care ieşeau jucătorii, după care am traversat pista de atletism și am urcat la tribuna oficială (pe Republicii intrarea jucătorilor la vestiare nu se făcea printr-un tunel, cum au majoritatea stadioanelor de azi, ci se cobora printr-un chepeng la nivelul solului ca într-o pivniţă.  Am mai văzut ceva asemănător la stadionul „Gheorghe Hagi” din Constanţa).  La plecarea de pe Republicii, m-am izbit de un Uranus în ruină, care nu mai semăna absolut de loc cu pitorescul cartier cu care fusesem obișnuit. După revoluție s-a pus problema reconstruirii stadionului, însă ideea a fost repede abandonată. Orice urmă a stadionului Republicii, va dispărea odată cu construcţia noii catedrale a neamului de lângă Palatul Parlamentului.

Sportul Studențesc pe Republicii cca 1976-1977

În încheiere vă las cu câteva secvenţe de la finala Cupei RPR la fotbal din anul 1965

Pentru acest articol am preluat informații și fotografii de pe următoarele site-uri:

http://artboom.ro/wiki/arhitectura/arhitecti/creanga-horia

Colecția Willy Pragher

armyuser a publicat un excelent articol ilustrat din presa vremii despre construcția stadionului ONEF

Despre cartierul din Dealul Arsenalului au mai scris foarte bine și alții: Cristina Iosif, Aventurierul, și Raiden. Vă invit să le citiți articolele.

Written by Baciu

Aprilie 2, 2011 la 02:09

5 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. […] articole de-ale Baciului: Stadioanele uitate ale Bucureştiului – ANEF (Republicii) şi Stadionul ANEF (Republicii) – […]

  2. Stadionul era o adevarata bijuterie . Am fost la multe meciuri de fotbal , la concursuri de atletism in care am vazut ” pe viu ” cateva din recordurile mondiale ale Iolandei Balas si prin 1961 sau 62 si la meciul spectacol al celor de la Harlem Globetrotters . Nocturna era excelenta si se vedea bine din toate locurile .
    Desi 23 August era mai mare , excelenta vizibilitate de pe Republicii a facut ca aici sa se desfasoare marile concursuri de atletism in care au participat nume de rezonanta mondiala . Printre romani , in afara de Iolanda Balas , au mai fost Viorica Viscopoleanu , Lia Manoliu , Mihaela Penes , Valeria Bufanu , Serban Ciochina sau Carol Corbu .
    Anul trecut am fost in Bucuresti , am ajuns noaptea la un hotel de pe str Izvor ( am uitat numele hotelului ) si dimineata , coborand la micul dejun , am avut o strangere de inima : de pe fereastra salii de mese am vazut o cladire cunoscuta , ramasitele peluzei vechiului stadion .
    De fapt nu stiu unde ar putea fi organizat astazi in Bucuresti vreun concurs serios de atletism , o data cu demolarea fostului 23 August singurul stadion cu pista de atletism a ramas Dinamo .
    Apropo in finala din 1965 s-au intalnit Universitatea Cluj cu Dinamo Pitesti , cupa luand drumul Clujului

    Iuliu

    Octombrie 7, 2014 at 15:16

  3. Un comentariu foarte frumos si pertinent!

    Calin

    Februarie 6, 2016 at 01:30

  4. La virsta de 5 ani (in 1960, cu ocazia unei vizite facute in Bucuresti cu parintii) am vazut aici pentru prima data un meci de fotbal „live”: amical CCA-Honved (?) 0-1. Eram fascinat, eram pentru prima data pe un stadion, iar meciul s-a disputat in nocturna. Tin minte ca poarta CCA-ului a fost aparata in acea seara de Toma. Dupa citeva zile Honved a jucat cu Dinamo (0-4), intr-o zi ploioasa, motiv din care unchiul meu nu m-a mai luat pe stadion. Meciul a fost televizat. Abia cu putin timp in urma l-am gasit documentat pe website-ul echipei maghiare (disputat la 24.08.1960). Din pacate, meciul cu CCA nu apare acolo, cauza din care am pus mai sus acel semn de intrebare dupa numele lui Honved. S-ar fi putut ca o alta echipa din Ungaria sa fi fost in acelasi timp cu Honved in turneu de pregatire in Romania, desi probabilitatea este foarte mica. Scriu aceste rinduri, deoarece am vazut ca nu se stie precis cind a fost inaugurata instalatia de nocturna ep Republicii. Nu pot sa elucidez acest „mister”, dar va pot spune ca in august 1960 nocturna exista deja!
    P.S. Nu imi mai aduceam aminte anul, oscilind intre 1959 si 1960, dar dupa ce am gasit pe net data meciului Dinamo-Honved (rezultatul il stiam) pot sa spun ca e vorba de 1960. Iata si link-ul respectiv: http://www.honvedfc.hu/bajnoki-evek?season=11

    Adrian

    Martie 15, 2016 at 15:01

  5. nocturna de pe ANEF- Republicii a fost inaugurata la 17.05.1958 printr-un amical Romania sel. B- Dinamo Moscova 1-3

    alwn

    Noiembrie 6, 2016 at 04:10


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: