Stadionul ANEF (Republicii) – update

Cercetând recent arhiva Pragher, am dat peste un set de 27 de poze intitulat „Tag des rumänischen Sports” (Ziua sportului românesc). Cadrele sunt nedatate, dar cel mai probabil sunt făcute în anul 1943.  Pragher ne-a lăsat prin fotografiile acestea, împreună cu cele făcute în 1939, cea mai importantă mărturie despre cum arăta stadionul ANEF în perioada de dinaintea venirii la putere a orânduirii socialiste.

În slide-show-ul de mai jos puteți vedea toate cele 27 de fotografii.

Această prezentare necesită JavaScript.

În planurile mai largi putem vedea și clădirile emblematice din jurul stadionului.

În acest detaliu putem vedea una dintre clădirile din campusul Facultății de Medicină Veterinară. Clădirea din strada Izvor este ridicată în anul 1887 după planurile profesorului inginer-arhitect Nicolae Cerkez (cel care a mai proiectat Școala superioară de arte și meserii din strada Polizu). Clădirea a supraviețuit până în zilele noastre. Din păcate frumoasa fațadă a clădirii nu mai poate fi admirată deoarece a fost mascată de 3 clădri de birouri. În partea dreaptă se zărește o turlă a bisericii Sf. Elefterie.

În cadrul de mai sus vedem turla bisericii Izvor (Izvorul Tămăduirii)  de pe strada Puțul cu Apă Rece nr. 74. Biserica a fost demolată în anul 1984. voi reveni cu un material despre această biserică  pentru că am mai obținut niște informații interesante de la Cristi, un cititor al acestui blog.

În acest cadru vedem celebra fabrică de pâine Otto Gagel din strada Puțul cu Apă Rece 35, un extraordinar monument de arhitectură industrială. În anii puterii populare fabrica avea să se numească „Steagul Roșu”. A fost și ea demolată în 1984.

sursă foto: http://vickvickdrag.multiply.com/

Clădirea fostei fabrici de bere Oppler din strada Izvor, apare și ea în câteva imagini. Oppler (alături de Luther și Bragadiru) a fost una dintre cele trei mari firme de bere din București. Pe locul fabricii avea să se construiască ștrandul Bragadiru. Sper să nu mă înșel cu identificarea acestei locații.

În fine, două prim planuri cu Școală de Infanterie nr. 1 (care avea să devină Muzeul Militar) și Cazarma Cuza. Din păcate ele nu se văd foarte bine din cauza faptului că Pragher a fotografiat din tribuna oficială a stadionului și n-avea unghiul necesar să surprindă mai bine clădirile.

Întreprinderea chimică de pe strada Izvor. Era aproape lipită de stadion. După război se va numi Întreprinderea Chimică Victoria. Azi dispărută.

 

Reclame

Stadioanele uitate ale Bucureștilor – Epilog

În afară de stadioanele prezentate până acum, Bucureştiul a mai avut şi altele, mai puţin importante, dar care totuşi merită şi ele să fie amintite aici. Mi-a fost imposibil să găsesc fotografii cu stadioanele pe care le voi prezenta azi, ba mai mult chiar și identificarea lor a fost destul de grea în unele cazuri.

Stadionul „Voievod Mihai”

Localizarea aproximativă

Acesta se afla în zona cimitirului Belu. Aici și-a disputat meciurile prima echipa de fotbal din Bucureşti, Olympia Bucureşti. A fost inaugurat în anul 1927, iar după cel de-al doilea război numele i-a fost schimbat în ACSA.

1935

Tot aici a evoluat echipa industriaşului Dumitru Mociorniță, Carmen Bucureşti. Stadionul a fost demolat la sfârşitul anilor 60’, odată cu amenajarea Parcului Tineretului.  Azi pe locul fostului stadion este un colţ din Orăşelul Copiilor.

1938

Stadionul Muncii

Stadionul Electromagnetica

În zona Ferentari era în perioada interbelică stadionul Ministerului Muncii de pe strada Veseliei. Stadionul a rămas în istorie mai mult pentru ziua de 13 august 1939 decât pentru fotbal. Documentele siguranţei statului arată că la o serbare câmpenească organizată de breasla lucrătorilor în industria de pielărie și încălţăminte la care au participat 1000 de oameni, titlul de regina balului a fost câştigate de Elena Petrescu, viitoare Ceauşescu, muncitoare la fabrica „Jaquard” din Capitală.

1938

După război stadionul a fost preluat de Electromagnetica, aici evoluând echipa cu acelaşi nume.  Tot pe „Electromagnetica” a ajuns fosta tabelă de marcaj de pe „Republicii” după ce acesta din urmă a fost dotat cu tabelă electronică. Stadionul există și în prezent, fiind folosit de Rapid II.

Stadionul  Belvedere

Sportul Studențesc în prezent

Stadion aflat în cartierul „Regie”, de unde şi fostul nume „C.A.M.” (Casa Autonomă a Monopolurilor). Este construit în anul 1920. În presa vremii apare jucând aici încă din anul 1929 echipa bucureșteană Belvedere (Cartierul Regie, ridicat la începutul secolului trecut pentru locuitorii de la Fabrica de Ţigarete, s-a numit între anii 20’-50’ Belvedere). Arena se află în vecinătatea bisericii „Sf. Petru și Pavel” (Belvedere) construită între anii 1934-1940.

1938

În 1955 stadionul trece în proprietatea Ministerului Învăţământului care îl pune la dispoziţia clubului Politehnica (Sportul Studenţesc). Stadionul avea o tribună mică şi pistă de atletism. În anul 1981 este modernizat și redenumit Stadionul Sportul Studenţesc. Actualele tribune sunt construite pe pământul excavat de la tunelurile săpate pentru construcția metroului bucureştean.

Secvențe de arhivă cu stadionul din Regie înainte de modernizare extrase din filmul „Singurătatea Florilor” din anul 1975

Stadionul „23 August”


Am lăsat pentru final cel mai mare stadion pe care l-a avut România între anii 1953 -2007.  „23 August” a fost dat în folosinţă  în anul 1953 cu ocazia Festivalului Internaţional al Tineretului desfăşurat la Bucureşti în luna mai a aceluiaşi an.  Avea nocturnă şi o capacitate de 80.000 de locuri. Era construit după tiparul stadioanelor sovietice.

Planul complexului sportiv 23 August via armyuser

Stadionul făcea parte dintr-un complex sportiv care mai cuprindea un patinoar, un turn de paraşutism, un bazin de înot și un teatru de vară. La construcția complexului sportiv „23 August” au participat voluntari în special tineri mobilizaţi de UTM. Despre construcția stadionului puteţi citi mai multe la Armyuser

via armyuser

În 1981 Bucureştiul avea să fie gazda Universiadei, ocazie cu care stadionul „23 August” este modernizat. Se schimbă gradenele de lemn și apare pista de atletism din tartan. Tot atunci e construită și uriaşa torţă olimpică. A fost adusă a doua tabelă electronică, cea de pe „Republicii”

universiada 81

Aici se disputau celebrele cuplaje fotbalistice bucureştene, la cel din martie 1985 asistând peste 100.000 de oameni, spectatorii invadând chiar şi pista de atletism.

Cuplaj 1985

În afară de competiţii sportive, stadionul a găzduit numeroase spectacole de tristă amintire ale Cântării României, cât şi diverse manifestaţii comuniste.

După 1990 este redenumit „Lia Manoliu” iar capacitatea este limitată la 60.000 de locuri. În 2007 a fost demolat iar în locul lui se va construi un foarte modern stadion, „Naţional Arena” care va fi inaugurat în august 2011.

Demolarea
National Arena

Alte terenuri din Bucureşti:

CAB – la şosea, locul unde a jucat Rapid Bucureşti până la construcția stadionului Giulești. Stadionul a fost construit în 1923.Este unul din primele terenuri de fotbal din București.

Localizarea aproximativă

Terenul FSSR – primul teren pe care s-a jucat fotbal în București. Se găsea tot la șosea, cam pe unde este astăzi stadionul Tineretului

1909 - cronica unui meci disputat pe terenul FSSR de la șosea

Terenul Turda –  strada 13 septembrie, lângă cimitirul turcesc. Aici se jucau meciuri din diviziile inferioare. După război s-a numit ICAR. Ultima oară a jucat aici Fulgerul Bragadiru prin 98’-99’ Acum e în paragină, la intrare s-a construit o spălătorie auto.

bing maps
Terenul Turda azi

Stadionul PTT – pe Şoseaua Mihai Bravu, pe locul lui s-a construit Institutul de Inframicrobiologie. Pe 30 iulie 1946 aici a avut loc mitingul BPD la care a participat și Ana Pauker.

Stadion PTT 1962

Stadioanele uitate ale Bucureștilor – ANEF (Republicii)

Nu putea lipsi din această serie de stadioane dispărute celebrul „Republicii”, fost ANEF, ONEF sau „Principele Carol”. A fost cel mai important stadion al Bucureştilor din perioada interbelică și până la apariţia fostului „23”, dispărut și el între timp.

Stadionul ONEF - 1930

Când vine vorba de stadionul din Dealul Spirii, nu am cum să fiu altfel decât subiectiv. Este singurul stadion dintre cele prezentate pe blog pe care l-am prins „în viaţă”, fiind un stadion pe care obişnuiam să merg destul de des în perioada copilăriei. De altfel, pe Republicii am văzut primul meci de fotbal pe viu. Voi încerca să-i aduc un umil omagiu în rândurile ce urmează.

Îmi amintesc și azi, după mai bine de 30 de ani, ce frumos se vedea stadionul dar și centrul oraşului, din curtea fostului Muzeu Militar, loc prin care îmi făceam veacul printre tunuri și tancuri în anii copilăriei. Gaura din gardul muzeului era locul meu preferat pentru a intra în stadion. Se afla undeva în dreptul tribunei principale, în partea dinspre Puişor. Coboram câţiva metri printr-un hăţiş de plante apoi dădeam de un gard prin care ajungeam la „întâia”.

Harta 1938

Accesul la stadion se făcea prin două părți. La peluza dinspre vest și la tribuna a doua se intra prin strada Izvor, iar la principală și la peluza dinspre est se intra prin strada Maior Ene care avea la capătul dinspre Uranus o frumoasă piațetă străjuită de celebrul Monument al Pompierilor (care acum se află în față la Marriott.). Pe lângă peluza din est șerpuia pitoreasca stradă Puțul cu Apă Rece, tot aici  se mai găsea și Biserica Izvorul Tămăduirii (care apare în majoritatea fotografiilor lui Pragher în vecinătatea stadionului), una din bisericile demolate de Ceaușescu pentru a face loc Casei Republicii.

Monumentul Pompierilor

Stadionul a fost dat în folosință în anul 1926 cu ocazia unui meci de rugby România – Franţa, dar a suferit modificări substanţiale de-a lungul timpului. În planul oraşului realizat de maiorul M.C. Pântea în 1923, pe locul viitorului stadion se găsea Școala de  Educație Fizică de la care îi vine și numele (Academia Naţională de Educaţie Fizică) Nu a costat foarte mult construcția lui, fiind ridicat cu ajutorul soldaților.

1926

Iată o descriere a stadionului de la meciul de rugby mai sus amintit:

Pe denivelarea naturală a terenului era montată o tribună dreptunghiulară din scânduri, printre care se vedeau bălăriile solului. Jucătorii francezi şi români au coborât o potecuţă prăfuită ca să ajungă la teren. Acolo unde se termina şi tribuna ; pe latura opusă, spectatorii entuziaşti stăteau în picioare pe iarbă.

În 1933 celebrul arhitect Horia Creangă pune la punct planurile de modernizare ale stadionului ANEF. Lucrarea avea să fie eșalonată pe 6 ani, durând până în anul 1939. Creangă a fost ajutat de prietenul său, inginerul Mihăiţă Gheorghiu. Stilul arhitectonic ales avea să fie unul modernist.

Imagini surprinse de fotograful german Willy Pragher cu ocazia meciului selecţionatelor oraşelor Bucureşti – Berlin, scor 1-0, noiembrie 1939.

Din anul 1935 stadionul avea să devină cel mai important complex sportiv din România, echipa națională începând să evolueze aici. El se remarca prin copertina tribunei principale, o consolă de beton armat lată de 14,30 m, fiind întrecută la acea vreme doar de două construcţii europene. Tribuna a doua era compusă din 6 rânduri de gradene, putând găzdui 2000 de persoane. Peluzele încă nu erau construite.

Tribuna principală avea 30 de rânduri de gradene separate de o promenadă accesibilă prin 3 scări duble. Tribuna principală avea o capacitate de 10.000 de spectatori, jumătate din locuri fiind sub copertină. Creangă gândise stadionul să ajungă treptat la o capacitate de 60.000 de locuri. Stadionul cade pradă bombelor în timpul războiului, la reconstrucția din 1947 se limitează capacitatea la 30.000 de spectatori, principala cauză fiind lipsa porților de acces pentru o asemenea capacitate.

Sportul Popular 1948 - reconstrucția stadionului

În 1961 are loc inaugurarea nocturnei (după unele surse ar fi avut loc primul meci în nocturnă încă din anul 1959). Pista de atletism (din tartan) a găzduit numeroase competiții atletice. Pe Republicii a alergat celebrul Emil Zatopek, omul fără splină, tot aici Iolanda Balaș a bătut de 9 ori recordul mondial la săritura în înălțime între anii 1956 – 1961, naționala de fotbal a disputat 42 de partide iar celebrii baschetbaliști americani de la Harlem Globetrotters au evoluat aici, pentru prima dată în România, în anii 60’. Tabela de marcaj electronică a fost montată după 1970, iar cea veche a fost dusă pe stadionul Electromagnetica din strada Veseliei. După dezafectarea stadionului tabela electronică avea să fie dusă pe „23”

Străjerii
Manifestație a strajerilor

În afară de competiții sportive au avut loc aici și alte manifestații, cum ar fi cele ale Străjeriei (înainte de război). Conform istoricului Dinu C. Giurescu, pe ANEF a avut loc prima manifestație a P.C.R., proaspăt intrat în legalitate.

Mitingul FND 1944

În planurile inițiale ale Casei Poporului era loc și pentru stadionul din Dealul Arsenalului însă apropierea prea mare de mastodont i-a fost fatală El a fost acoperit cu pământ și transformat în parcare anexă a Palatului. Și astăzi se mai văd zidurile originale ale tribunei a doua și a peluzei vest (în dreptul străzii Izvor)

vedere din strada Izvor
Rămășița stadionului între Palatul Parlamentului și Ministerul Apărării

Ultimul meu contact cu Republicii a avut loc în anul 1984, la un spectacol al „Cenaclului Flacăra” Știam că soarta stadionului este pecetluită. Atunci am intrat pentru prima și ultima dată în stadion pe la vestiare, am urcat pe teren prin chepengul prin care ieşeau jucătorii, după care am traversat pista de atletism și am urcat la tribuna oficială (pe Republicii intrarea jucătorilor la vestiare nu se făcea printr-un tunel, cum au majoritatea stadioanelor de azi, ci se cobora printr-un chepeng la nivelul solului ca într-o pivniţă.  Am mai văzut ceva asemănător la stadionul „Gheorghe Hagi” din Constanţa).  La plecarea de pe Republicii, m-am izbit de un Uranus în ruină, care nu mai semăna absolut de loc cu pitorescul cartier cu care fusesem obișnuit. După revoluție s-a pus problema reconstruirii stadionului, însă ideea a fost repede abandonată. Orice urmă a stadionului Republicii, va dispărea odată cu construcţia noii catedrale a neamului de lângă Palatul Parlamentului.

Sportul Studențesc pe Republicii cca 1976-1977

În încheiere vă las cu câteva secvenţe de la finala Cupei RPR la fotbal din anul 1965

Pentru acest articol am preluat informații și fotografii de pe următoarele site-uri:

http://artboom.ro/wiki/arhitectura/arhitecti/creanga-horia

Colecția Willy Pragher

armyuser a publicat un excelent articol ilustrat din presa vremii despre construcția stadionului ONEF

Despre cartierul din Dealul Arsenalului au mai scris foarte bine și alții: Cristina Iosif, Aventurierul, și Raiden. Vă invit să le citiți articolele.

Stadioane uitate ale Bucureștilor – Arena Dudești

Comunitatea evreiească din București a fost și ea prezentă în prim planul vieții fotbalistice din perioada interbelică prin echipa Maccabi București. Clubul este înființat în anul 1919 de un industriaș evreu, fiind astfel printre primele grupări fotbalistice din București. Totuși echipa de fotbal n-a avut rezultate notabile în primul eșalon, ea jucând numai în divizia secundă. Merită amintit faptul că unul din portarii echipei României care a participat la primul Campionat Mondial, cel din Uruguay 1930, era Samuel ZAUBER component al lui Maccabi.

Stadionul Dudești a fost dat în folosință anul 1921. Nu dețin date despre capacitatea pe care o aveau tribunele, cifra de 15.000 pe care am gasit-o pe wikipedia nu cred că este una corectă. Arena Maccabi se afla situată în spatele școlii de meserii „Ciocanul” și era flancată de străzile Școala Ciocanul, Calea Laptelui și strada Prof Cumpănici. Spre deosebire de celelalte stadioane prezentate până acum, (ROMCOMIT, Venus și Unirea Tricolor), din păcate mi-a fost imposibil să găsesc imagini ale stadionului din Calea Dudești.

Am marcat pe harta din 1938 locul în care se afla stadionul.

În volumul autobiografic „Confesiunile unui cafegiu”, Gheorghe Florescu, spune următoarele:

„Venind dinspre Mihai Bravu (n.n.  pe Calea Dudești), pe partea dreaptă era un minunat stadion numit Maccabi, construit de comunitatea evreiască, iar alături o școală de meserii numită Ciocanul, școală care mai există și astăzi”

Maccabi București nu a scăpat de furia legionară. În 9 august 1940, ca urmare a politicii antisemite , Teofil Sidorovici, Ministrul legionar al Tineretului și comandant al „Străjii Țării”, decide să desființeze toate cluburile care „nu se compun din cetățeni români creștini”, semnând astfel actul de deces al mai multor cluburi de origine evreiască.

Decretul prin care se desființează cluburile "necreștine"
Lista cluburilor care urmează a fi desființate

Totuși, după război Maccabi avea să renască dar pentru scurt timp. Timp de doi ani, 1946 – 1948, echipa a evoluat în prima divizie cu numele de Ciocanul București. În 1948 a avut același destin cu Unirea Tricolor (ironia soartei, știut fiind faptul că echipa din Obor era considerată echipa legionarilor) fiind preluată de MAI și transformându-se mai apoi în Dinamo. Dinamo nu folosește și baza sportivă din Dudești, ea fiind preluată de „Flacară Roșie” fostă „Pielari”

Baza sportivă Flacăra Roșie pe planul cadastral din 1977

Arena din Calea Dudești, redenumită proletar „Baza Sportivă Flacăra Roșie”, avea să reziste până la demolările ceaușiste de tristă amintire din anii 80’ când tot cartierul a suferit mari distrugeri, poate la fel de mari ca ale cartierului Uranus.

Acum bătrânul stadion Maccabi se odihnește pe undeva pe sub blocurile de pe Bulevardul Burebista, în apropiere de Piața Alba Iulia. Am marcat pe harta de la bing poziția aproximativă a fostei arenei din Calea Dudești.

Locația aproximativă a stadionului

Despre fostul cartier evreiesc și Calea Dudești au scris foarte frumos Cristina Iosif aici și C Graur (Aventurierul) aici.

Stadioanele uitate ale Bucureștilor – Arena Unirea

Cartierul Obor a dat una din cele mai bune echipe din perioada interbelică, Unirea Tricolor. Echipa a luat ființă în iunie 1926 prin fuziunea celor două cluburi ale cartierului – Unirea (club fondat în 1924) și Tricolor (1916).

Sigla Unirii Tricolor

Clubul nou format va păstra arena din Obor a clubului Unirea. Stadionul a fost construit în anul 1924 și se afla chiar vizavi de gara Obor. Am marcat pe imaginea preluată de pe bing maps poziția stadionului.

Constantin Anghelache, un fost jucător al Unirii din acea perioadă, spunea într-un interviu:

„Acea parte din viaţa mea e acum îngropată în zona Gării de Est, lângă Obor, unde era micul nostru stadion de 4.000 de locuri. Zac acolo nişte blocuri comuniste, câte unul ridicat pe linia de centru şi a careurilor.”

Stadionul a fost inaugurat în octombrie 1924, la meciul inaugural asistând 3000 de spectatori.

Gazeta Sporturilor 1924

În primăvara lui 1934 stadionul Unirea Tricolor intră într-un plin proces de modernizare care a costat clubul 3 milioane de lei. Capacitatea stadionului este mărită la 4000 de locuri. Pe locul tribunei vechi de lemn, se va construi o nouă tribună de 2000 de locuri din beton armat. Noua tribună avea lojii speciale pentru presă cu pupitre comode, iar sub ea s-au amenajat vestiarele, un restaurant și un mic hotel.

Clubul din Obor a fost considerat clubul Mişcării Legionare, deoarece la nivelul conducerii, al unora din jucători și al suporterilor, existau simpatii pentru Garda de Fier, dar și pentru că legionarii i-au făcut reclamă în 1940, cu toate că se ştie că ei erau mai mult adepţii atletismului decât ai fotbalului. Printre preşedinţii clubului au fost Nae Ionescu şi avocatul Vică Negulescu, cunoscut fruntaş legionar. Singurul titlu de campioană al Oborenilor, a fost câştigat în timpul guvernării legionare, la sfârşitul sezonului 40/41.

1939 - Unirea învinge pe Ripensia

După război Unirea Tricolor intră în declin în primul rând din cauza dificultăţilor financiare. În 1947 clubul este preluat de Ministerul de Interne, schimbându-şi numele în Unirea Tricolor MAI, pentru ca mai apoi să se transforme în Dinamo II. Stadionul, care altădată era mândria Oborului, intră în paragină, pentru ca mai apoi, undeva prin anii 50’, să fie demolat, iar pe locul unde altădată se jucau match-urile care făceau să răsune Oborul, s-au construit cele trei blocuri din faţa Gării de Est.

Comunicatul prin care se anunță desființarea cluburilor Unirea Tricolor și Ciocanul București
1932 - interesantă cronică a meciului cu AMEFA de pe stadionul Unirea

Singurele lucruri care mai amintesc de faima de altădată a Unirii Tricolor, sunt parcul Titus Ozon, numit astfel în memoria celui mai bun jucător pe care l-a dat Oborului și şcoala Ferdinand, care aşa cum se vede în pozele de epocă, părea nedespărţită de stadionul Unirea.

Stadionul Unirea - în spate Școala Ferdinand

La acest articol am folosit imagini preluate de pe forumul sport365.ro

Stadioanele uitate ale Bucureștilor – Arena Venus

Probabil că ştiţi parcul de la Eroilor, cel dintre fosta casă de cultură a studenţilor „Preoteasa” (acum Silver Church) şi Opera Română, chiar vizavi de clădirea neterminată „Casa Radio”. La intrarea dinspre Eroilor, acolo unde a funcţionat o terasă în anii 90’, o plăcuţă ne informează că urmează să intrăm în parcul Venus. Nu prea arată a parc, ci mai degrabă e un teren viran pe care a crescut vegetaţie în exces. Dacă treci seara pe lângă el te aştepţi să sară de acolo vreo căprioară sau să te atace vreun urs.

De ce Parcul Venus? Pentru că aici a fost între anii 1928 -1953 stadionul celebrei echipe bucureştene din perioada interbelică, Venus Bucureşti. Clubul Venus, fondat în 1915, era clubul elitelor vremii, fiind patronat chiar de Gabriel Marinescu, prefectul Poliţiei Capitalei. Gurile rele spun că echipa era finanţată cu banii adunaţi de la bordelurile din capitală. La Venus a evoluat şi unul din primii jucători străini din campionatul românesc, grecul Kostas Humis.

Generalul Gabriel Marinescu

Arena a fost construită din banii avocatului  Alexandru Elădescu, unul din acţionarii clubului. El a şi-a vândut o pădure pentru a face rost de banii necesari construcţiei. Pe terenul respectiv era Grădina Procopoaiei, un loc de plimbare foarte la modă la începutul secolului XX. A existat la un moment dat şi un proiect pentru construirea unei gări centrale pe acel teren, proiect care a fost abandonat. Așa că în 1928 este construit stadionul Venus.

Hartă din perioada interbelică în care apare terenul sportiv Venus

Stadionul avea o capacitate de 15.000 de locuri și dispunea de o instalaţie de nocturnă adevărată, pe stâlpi (spre deosebire de vecina sa ROMCOMIT), iar gazonul era din iarbă naturală. Fundaţiile pe care stăteau stâlpii nocturnei sunt acolo şi în prezent. Pe lângă terenul de fotbal mai existau terenuri anexe, sală de recuperare cât şi un cabinet medical.

La cutremurul din 1940 unul din stâlpii nocturnei s-a prăbuşit, iar la viscolul din iarna aceluiaşi an, a fost deteriorat acoperişul iar tribuna de lemn a căzut dar a fost reparată ulterior.

Venus avariat de viscolul din 40

Pe Venus s-au jucat 5 finale ale Cupei României, ultima în 1949. Naţionala României a susţinut un singur meci pe arena din splai, la 18 mai 1939, contra Letoniei. După război arena a fost redenumită de comunişti  I.C.A.S. iar mai apoi, odată cu construirea Operei Române, soarta avea să-i fie pecetluită. Demolarea a avut loc în anul 1953. Pe terenul rămas viran a fost construit complexul TCB (Tenis Club Bucureşti) care la rândul lui a fost demolat la sfârşitul anilor 80’.

Locul unde se afla stadionul - bing maps
Una din cele 4 fundații ale nocturnei în prezent - foto: Andrei Crăițoiu - gsp.ro

La acest material am folosit fotografii preluate de pe gsp.ro

Stadioanele uitate ale Bucureștilor – Arena Romcomit

Încep azi o serie de posturi dedicată stadioanelor dispărute ale Bucureștilor. Pentru început m-am oprit asupra arenei „Romcomit”

1934

Romcomit era abrevierea Băncii Româno-Italiene al cărei preşedinte era Ettore Brunelli. Acesta a hotărât să înfiinţeze echipa Romcomit București în anul 1923. Din cauza unor probleme financiare, în anul 1924, Romcomitul a fuzionat cu Triumf București luând astfel naștere echipa Juventus Bucureşti.

Nașterea echipei Juventus București oglindită în presa vremii

Construcția stadionului din Bulevardul Elisabeta nr.92  a început în anul 1922 și a fost inaugurat în anul 1923. Avea o capacitate de 5.000 de locuri, gazon de iarbă și chiar nocturnă, fiind considerat cel mai modern stadion al vremii. Stadionul era construit după tiparul arenelor englezeşti, tribuna principală fiind acoperită. Pe lângă el se mai construise o sală de scrimă  și 3 terenuri de tenis.

În 1925, naționala României a susținut două meciuri pe Romcomit  1-2 cu Turcia și 6-1 cu Bulgaria.

Echipa CFR pe Romcomit - 1925

Pe ROMCOMIT s-au jucat primele meciuri în nocturnă din România, la 13 și 14 septembrie 1933, echipa maghiară Ujpest Budapesta jucând cu Rapid și Venus. Sistemul de nocturnă este același care a fost folosit și la patinoarul Oteteleșanu.

După cum relatează Ioan Chirilă în cartea „Glasul roţilor de tren”, nocturna era rudimentară și consta în câteva becuri atârnate de 9-10 fire la 12 metri deasupra gazonului. La degajări mai înalte, mingea se pierdea în întuneric sau mai spargea câte un bec, iar atunci intra pe teren cineva cu o scară de zugrav să-l înlocuiască.

ROMCOMIT - 1927 sursa foto: http://www.doarpetrolul.ro

În 1930, pe 7 iunie, pe Romcomit s-a disputat și meciul de box dintre Lucian Popescu și Kid Oliva, pugilistul român devenind campion european.

Zilele de glorie ale arenei aveau să apună în 1934, chiar în anul când Juventus promovase în prima divizie. Regele Carol al II-lea decide să demoleze stadionul, pentru a face loc  „Cetății Universitare”, complexul studențesc de azi, care cuprinde Facultatea de Drept și căminele aferente. Clubul Juventus primise ordinul de evacuare până la data de 12 martie 1934. Oficialii clubului au crezut până în ultima clipă că vor putea salva arena. Citez din ziarului „Gazeta Sporturilor” din 1934

La noi e greu până se fac proiecte pentru că apoi lucrurile rămân baltă

Un citat rămas actual și în prezent

Mare deby mare

Complexul sportiv se întindea pe terenul dintre Opera Română, Facultatea de Drept, până în strada Vasile Pârvan. Practic, din terenul de fotbal propriu zis, doar 30 de metri au intrat sub Facultatea de Drept. Au fost demolate terenurile clubului de tenis Doherty – aflat în imediata vecinătate a stadionului, terenurile de tenis din complexul ROMCOMIT – care erau înspre Bulevardul Elisabeta și terenurile de tenis ale CFR-ului care se găseau în spatele terenului de fotbal.

hartă bing maps

1923 – 1934

11 ani a trăit arena ROMCOMIT. Primul meci jucat pe acest teren a fost împotriva brașovenilor de la Colțea, iar ultimul, a fost un amical Juventus – Sportul Studențesc, încheiat cu victoria categorică a Juventusului cu 5-1. Ca o ironie, ambele meciuri au fost arbitrate de Costică Rădulescu, cunoscută figură a fotbalului bucureștean interbelic.

Mulțumiri lui ALWN de pe forumul sport365 care mi-a pus la dispoziție extrase din presa vremii.