Baciu dixit

Posts Tagged ‘demolări

Din nou despre Uranus

with 3 comments

Am avut o frumoasă surpriză să găsesc pe youtube un documentar produs de TVR despre ceea ce-a fost odată, cartierul Uranus, cartier de care sunt legat sentimental.

Documentarul „Memorialul Bucureștilor” e împărțit în 8 episoade și a fost realizat în anul 2000 de Lucia Hossu Longin. Eu nu știam până azi de existența lui, așa că surpriza a fost cu atât mai mare.

Eu vă pun aici doar episodul 5: „Povestea unui cartier spulberat – Uranus”, dar vă recomand cu căldură și restul episoadelor. Din păcate n-am reușit să găsesc episodul 6.

Așadar, vă invit la film și vă urez vizionare plăcută!

PS: postul ăsta a picat la țanc, după ce hungry mole remarcase că sunt în pauză de vreo juma’ de an.

LE: Văd că filmul a fost făcut privat. Bine că am avut inspirația să fac back-up la toate episoadele pe controversatul vplay.

Written by Baciu

Octombrie 31, 2012 at 22:19

Biserica Crângași și Lacul Morii

with 7 comments

Prin amabilitatea lui Alex Baciu, am primit două fotografii din arhiva personală. Fotografiile ne prezintă imagini ale Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din fostul cartier Crângași. Biserica și cartierul au fost demolate iar pe locul lor în prezent stau  cele 240 de  hectare de apă ale Lacului Morii. O soartă oarecum asemănătoare cu cea a insulei Ada Kaleh.  Crângașii sunt amintiți de o hartă statistică din 1835, ca fiind un cătun cu 5 gospodării. După 1920, o parte a acestui cătun este inclus în teritoriul capitalei, iar între anii 1940-1960 încep să se mute aici familii nevoiașe. Dată fiind apropierea de râul Dâmbovița, zona suferă de pe urma inundațiilor. După 1960 începe construcția primelor blocuri P+3, cele de pe bulevardul Constructorilor. Localnicii puteau ajunge la Gara de Nord cu transportul în comun, prin linia de autobuz 38, care avea capătul la Cimitirul Crângași. Biserica care deservea micuța mahala, se pare că a fost construită de domnitorul Mircea Ciobanul. Legenda spune că domnitorul muntean a zidit acest locaş nu numai ca loc de reculegere ci şi de refugiu. Situată în desişul zăvoarelor din zonă, înconjurat de bălţi înaccesibile duşmanilor, biserica nu va avea decât o singură cale de acces, pe un pod ce se putea ridica, la nevoie. Cu toatea astea, în interiorul bisericii se afla următoarea inscripție:

„Această sfântă biserică, după tradiţie, s-a zidit la anul 1564 de ctitorii DUMITRU, MARIA şi fiii lor DUMITRU şi MARIA LUPAN SINCARU, preot, soţia sa MARIA, cu fiica sa MARIA, Gh. BRAIDEA, cu soţia sa ECATERINA.”

Între anii 1899 – 1937 în timpul   parohiatului   preotului   Constantin   Bălteanu,  această biserică  a suferit modificări (s-a prelungit pronaosul, a fost repictată de pictorul POTLOVSCHI, între anii 1914-1919, apoi a fost adăugat un pridvor, cu două camere laterale, cafas   precum   şi   o   turlă   de   dimensiuni   apreciabile). Pictorul PRISCARIU   a executat   din   nou   pictura   bisericii,   ocazie   cu care preotul BALTEANU este zugrăvit printre ctitorii reziditori.

Scena din cartier foto via http://andreiciurcanu.wordpress.com

În 1940, turla cea mare şi catapeteasma bisericii sunt distruse de cutremur, dar sunt refăcute în anul 1963. Pictorul PRECUP VENIAMIN va reface pictura între anii 1964-1968 Aceste informații sunt preluate din cartea: „Istoria Bucureștiului prin bisericile sale” – Dan Toma Dulciu

Amenajarea Lacului Morii foto via jurnalul.ro

În primăvara anului 1986, ca urmare a lucrărilor de amenajare și sistematizare a râului Dâmbovița, biserica din strada Cpt Grozeanu nr. 9 va fi demolată, iar timp de două luni, cca. 11.000 de morti au fost exhumați și mutați la cimitirul Giulești Sârbi. Biserica a fost prima clădire din cartier care a căzut pradă buldozerelor, pe data de 21 mai 1986, chiar de sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena. Apoi au urmat cele 400 de gospodării. Timp de 6 luni s-au turnat plăci de beton pe locul fostului cimitir de ciumați. Obiectele de cult ale bisericii au fost transportate la Biserica Belvedere şi la Biserica Sf. Ilie Grant. Ultimul paroh al bisericii a fost preotul Vasile Boerescu.

Demolarea bisericii foto via http://andreiciurcanu.wordpress.com

Lacul Morii, cel mai mare lac din București, a fost gândit sa fie și un loc de agrement pentru bucureșteni, dar din păcate nu prea a fost așa. Singurul eveniment notabil care a avut loc pe insula artificială a lacului, a fost festivalul Coke Live din anul 2007, unde au cântat printre alții: Prodigy și The Cult

Vedere spre zona vechiului cartier

În prezent, zona este într-o stare jalnică. Gunoaiele și câini vagabonzi au pus stăpânire pe aleea din jurul lacului. O salubrizare a zonei, plantarea unor stâlpi de iluminat, asfaltarea aleei din jurul lacului, construirea unui debarcader pe insulă, sunt doar câteva soluții pentru a profita de potențialul fantastic pe care îl oferă Lacul Morii. Și nu în ultimul rând, ar trebui marcată și istoria locului prin montarea unei plăcuțe care să amintească bucureștenilor că sub cele 14.7 milioane metri cubi de apă, au fost cândva 400 de case, 2 școli, o biserică și un cimitir.

Lacul Morii în prezent

Un foarte interesant articol despre același subiect puteți citi aici

Written by Baciu

August 12, 2011 at 03:07

Podul Izvor

leave a comment »

Podul Izvor a fost, poate, cel mai frumos pod pe care l-a avut orașul. El făcea legătura între strada Schitul Măgureanu și străzile Uranus și Izvor. Despre pod, Raiden de la Rezistența Urbană, a scris un articol foarte documentat, pe care îl puteți citi aici.

În spate se vede Ansamblul Mănăstirii Mihai-Vodă, în chiliile căreia funcționau din 1866, Arhivele Statului.  Cel care a obținut acest sediu, a fost directorul Arhivelor de la acea vreme, Cezar Boliac (cunoscut mai ales ca pașoptist). Localul, care nu fusese decât parțial reparat în 1866, începuse a se degrada pe zi ce trece.  În 1900 la conducerea Arhivelor vine Dimitrie Onciul. El este cel care a reușit să obțină fondurile necesare consolidării și reparării clădirii.

Biserica și vechea clopotniță - 1930

Curtea interioară a Arhivelor - 1930

Written by Baciu

Iunie 16, 2011 at 21:25

Biserica Albă – Postăvari

with 3 comments

Coborând din Uranus pe lângă biserica Spirea Veche, pe strada Cazărmii, ajungeai la intersecția cu strada Bateriilor. Pe Bateriilor, la numărul 41, se găsea Biserica Albă Postăvari, a doua biserică ca vechime din București (Biserica Bucur fiind considerată cea mai veche din oraș). Biserica a fost ultima demolată dintre cele trei situate pe actualul amplasament al Casei Poporului. Despre primele două am scris aici și aici.

Biserica Albă-Postăvari pe harta din 1938

Despre vechea biserica din mahalaua Postăvarilor se vorbește într-un act emis la 8 aprilie 1558 de către Petru cel Tânăr (1546 – 1569). Ea a fost ridicată de Jupâneasa Caplea, soţia marelui Postelnic Stoica Ghiorma, pe locul unei mai vechi mânăstiri care exista aici de la 1433.

Sursă foto: Gheorghe Leahu

Legenda spune că Mihai Viteazul, trebuia să fie decapitat, iar în drumul său spre eșafodul din Curtea Veche, a cerut să fie lăsat să se roage la această biserică. Aici era icoana Sfântului Nicolae la care Mihai s-a rugat preț de câteva minute. După cum se știe, Mihai nu a mai fost decapitat, binecunoscut fiind episodul cu gâdele care n-a putut să-l omoare, aruncând securea înfiorat de privirea domnitorului. Acest lucru a fost pus pe seama unei minuni făcute de icoana Sfântului Nicolae.

Între anii 1789 -1791, Franz Purcel și Ferdinand Ernst, topografi în armata austriacă, realizează un complex plan al Bucureștiului în care erau notate printre altele și bisericile orașului. Cu toatea astea, Biserica Albă-Postăvari nu apare pe acest plan, ea fiind abandonată din  cauza deselor revărsări ale râului Dâmbovița.

Spre sfârșitul domniei lui Constantin Brâncoveanu, biserica renaște prin grija noilor locuitor ai mahalalei: postăvarii. Ea primește însă o nouă lovitură, tot din partea naturii, fiind avariată de cutremurul din anul 1838. Neputând fi reparată, biserica rămâne în ruină.

Postăvarii vor dărâma din nou biserica pentru a construi o alta nouă (a treia cronologic). Construcția începe la 17 februarie 1856, iar slujba de sfințire are loc un an mai târziu, la data de 28 septembrie 1857, în timpul domniei lui Alexandru Ghica. Pe lângă hramul Sfântul Nicolae i se mai adaugă încă două: „Sf. Mucenic Gheorghe” şi „Sf. 40 de mucenici”

În hrisoavele bisericii sunt trecuți o parte dintre cei care au contribuit material la construcția ei: jupân Gheorghe Ion Franzelaru, Serdaru Costache Constantinescu, Nicolae Constantinescu Franzelaru, fraţii Iancu şi Costache Stoicovici.

Pictorul Anton Serafim îi reface pictura interioară în anul 1889. A mai avut parte de reparații majore în anii 1908 și 1925, dar și după bombardamentele din 1944. În curtea bisericii Postăvari se afla o clopotniţă din lemn, adăpostind 3 clopote. Două   dintre acestea au fost  turnate după primul război mondial, înlocuind astfel clopotele vechi ale bisericii, care au fost date la topit de către armata de ocupaţie germano-austro-ungare.

Biserica înainte de demolare. Sursa foto: Gheorghe Leahu

Biserica Albă-Postăvari a fost decuplată de la apă, curent și gaze încă din 1981. Ultima slujbă s-a ținut la 25 februarie 1984. Avea să dispară pentru totdeauna sub lama buldozerolor ceaușiste la data de 18 martie 1984, fiind una din ultimele clădiri din zonă rămase în picioare printre mormanele de moloz. La acea dată nu mai exista nici Dealul Arsenalului, la poalele căruia a stat mai bine de 400 de ani.

Instantaneu din timpul demolării. Sursa foto: Bujor Nedelcovici

Din lucrarea lui Dan Toma Dulciu – „Istoria Bucureștiului prin bisericile sale” aflăm că:

Mobilierul bisericii, împreună cu obiectele de cult, catapeteasma sculptată în lemn de tei, cu icoane pictate în tinereţe de pictorul N. Grigorescu, candelabrul principal, lucrat de către Nicolae Faur din Brăneşti, cărţi bisericeşti din secolul al 17-18-lea au fost cedate Bisericii Sf. Mihail şi Gavril din Popeşti-Leordeni, reconstruită după cutremurul din 1977.  Tot la această biserică a fost dus şi unul  dintre clopotele bisericii Postăvari. Icoana „făcătoare de minuni” a Sf. Nicolae a fost cedată Muzeului Mânăstirii Antim.

Locul aproximativ în care s-ar fi aflat azi Biserica Albă - Postăvari

La acest post am folosit ca surse de documentare următoarele cărți:

„Din vechiul București” – Gheorghe Florescu
„Istoria Bucureștiului prin bisericile sale” –  Dan Toma Dulciu

Written by Baciu

Iunie 8, 2011 at 23:25

Biserica Izvor

with 13 comments

După ce am făcut o scurtă istoriei a bisericii Spirea Veche, a sosit vremea să zăbovesc asupra celui de-al doilea lăcaș de cult sacrificat pentru a face loc Casei Republicii (actualul Palat al Parlamentului). Este vorba despre biserica Izvor (pe numele ei întreg Izvorul Tămăduirii)

Biserica Izvor Sursa foto Aventurierul http://www.bucurestiivechisinoi.ro

Biserica Izvor a fost atestată la data de 30 martie a anului 1785, în timpul primei domnii a lui Alexandru Șuțu. Ctitorul ei nu este cunoscut. La început a fost construită din lemn, pentru ca pe 8 septembrie 1794 să fie înlocuită cu o construcție din cărămidă. Documentele spun că la construcția ei au lucrat meșterii din zonă. Pentru a păstra parfumul epocii, iată numele lor: Gheorghe „lumânărarul”, Miu „abagiul”, Petco „croitorul”, Stroie „dulgherul” și Constantin Cioluc „cărămidar”.

Biserica pe harta din 1938

Biserica se afla pe strada Puțul cu Apă Rece la numărul 74. În imediata ei vecinătate se găseau stadionului Republicii (ANEF) și fabrica de pâine „Otto Gagel”, celebru cuptor de pâine din perioada interbelică.

Turla bisericii și coșul fabricii de pâine Gagel văzute din stadionul ANEF - sursa foto colecția Willy Pragher 1939

Această stradă în arc de cerc, cobora din strada Uranus spre Izvor. A fost una dintre cele mai pitorești străzi pe care le-a avut orașul. Tot aici se afla și celebra „Scăricică”, o stradă abruptă care lega străzile Maior Ene și Puțul cu Apă Rece.

Strada Puțul cu Apă Rece Sursa foto Andrei Pandele

Biserica a fost serios afectată de cutremurul din 1838 fiind apoi reparată, lărgită și înzestrată cu cele trei turle pe care le vedem în poze. Turlele erau egale ca înălțime și identice ca stil (octogonale în plan, având coloniţe pe muchiile octogonului şi cu arce ţâşnind din capiteluri). Avea ferestrele alungite, grupate câte trei, cu un registru continuu în treime superioară a înălţimii. Uşa de la intrare era flancată cu două panouri pictate.

Sursa foto Cristina Iosif - http://bucharestunknown.blogspot.com

Renovări  serioase au avut loc în anii 1861 și 1909. Dupa cutremurul din 1940 au fost refăcute turlele care fuseseră avariate. A mai avut parte de reparații generale în anii 1944 și 1969. La refacerea bisericii o contribuţie esenţială au avut-o în decursul vremii locuitorii cartierului. Ca o ironie a soartei, ultima reparație generală a avut loc în 1983, cu numai un an înainte de a fi dărâmată.

Biserica Izvorul Tămăduirii a căzut pradă buldozerelor comuniste în anul 1984, mai precis între 4-6 august. Ultimul preot paroh a fost Silviu Stănculescu. Din biserică s-au mai păstrat catapeteasma din lemn, sculptată şi aurită, precum şi icoana de hram, lucrată în argint, care au fost dăruite bisericii din Vălenii de Munte. După unele surse altarul fostei biserici s-ar afla îngropat în partea de N-V a Casei Poporului, de-a lungul gardului dinspre strada Izvor, la intersecţia cu Strada B.P. Haşdeu.

Hartă Bing Maps

La acest post am folosit informații din cartea lui Dan Toma Dulciu – „Istoria Bucureștiului prin bisericile sale”

Written by Baciu

Mai 24, 2011 at 00:38

Biserica Spirea Veche

with 4 comments

Unul dintre locurile reprezentative pentru fostul cartier din Dealului Arsenalului a fost Biserica Spirea Veche. Este una dintre cele trei biserici demolate de Ceaușescu pentru a face loc Casei Republicii (celelalte două fiind Biserica Izvorul Tămăduirii și  Biserica Albă-Postăvari)

Plan cadastral din 1974

Biserica Spirea Veche a fost construită în secolul XVIII (înainte de anul 1765, deși unele surse spun că ar fi fost construită încă din anul 1676) de un „doftor” venit din Insula Corfu, pe numele său Spiridon Kristofi. El a ctitorit această biserică pe Dealul Lupeștilor, fost domeniu de vânătoare domnesc în secolele XV – XVII. Pe acest deal se afla o pădure, o rămășiță a Codrilor Vlăsiei, care apare în hărțile vechi drept Codrii Lupeștilor. Cu timpul numele dealului se schimbă, luând numele doctorului Spiridon, devenind Dealul Spirii.

Spirea Veche așa cum arăta înainte de reconstrucția din 1921

Dealul Spirii a început să fie populat de către calicii din Mahalaua Calicilor, care inițial era situată vizavi de Curtea Domnească, pe malul celălalt al Dâmboviței. Cu timpul au fost împinși spre actuala Cale a Rahovei (fostă Podul Calicilor), pentru ca mai apoi să populeze și Dealul Spirii (zona celebrelor străzi Arionoaia, Ecoului, Meteorilor, Minotaurului).

Mahalaua Calicilor - Angerer - 1856

Spirea Veche a fost subordonată inițial Mitropoliei București iar din anul 1776 a fost inchinată mânăstirii Grigoriu de la Muntele Athos. Biserica a dat numele cartierului Dealul Spirii care era împărțit în două zone: Spirea Veche și Spirea Nouă. Fiind în vecinătatea Arsenalului Armatei și a cazărmilor Alexandria, Cuza dar și a Școlii de Infanterie, era locul unde soldații depuneau jurământul militar.

Hartă 1938

Biserica avea să fie reconstruită în anul 1921 după planurile arhitectului Ioan D. Trajanescu (1875 – 1964), un militant al stilului arhitectural neoromânesc.  Printre alte edificii proiectate de Trajanescu amintesc aici: Palatul Ligii Culturale din strada Izvor – actualul Teatru Bulandra, Biserica Madona Dudu din Craiova,  Crematoriul Cenușa din București, Catedrala mitropolitană ortodoxă din Timişoara, Biserica Cărămidarii de Jos din București.

Biserica după 1921

Noua biserică era mult mai mare decât cea inițială și a fost printre primele edificii la construcția cărora s-a folosit betonul armat. Conform www.arhitextdesign.ro :

Arhitectul bisericii Sf. Spiridon – ,,Spirea Veche”, profesorul Ioan D. Trajanescu, a conceput un plan basilical în cruce greacă înscrisă delimitat de stâlpi puternici din beton armat, cu secţiunea de cca. 1 metru; absidele laterale erau de plan rectangular.  Alţi stâlpi din beton armat descriau planul masivului turn-clopotniţă cu foişor, aflat în capătul vestic al bisericii. Între toţi aceşti stâlpi erau mari panouri din cărămidă masivă, întreaga structura fiind acoperita la exterior cu cărămidă aparentă smăltuită. Acoperişul turlelor era din ţiglă smălţuită.

Cum urcai pe Str. Uranus dinspre Izvor, înainte să faci dreapta pe 13 Septembrie, la numărul 27 era Biserca Spirea Veche. Era chiar la capătul dinspre Uranus al Străzii Cazărmii vizavi de un loc mai puțin ortodox, celebra cârciumă  „Motanul Negru” Bunica mea, dar și locuitorii zonei, îi spuneau Biserica Niță Stere, Niță Stere fiind numele popular al intersecției Uranus cu 13 Septembrie pentru că birtul „Motanul Negru” a aparținut la la începutul secolului lui Niță Sterie.

Intersecția Niță Stere (biserica și restaurantul se aflau pe partea dreaptă, vizavi de alimentară) - sursă foto: Dan Vartanian

O biserica care seamănă cu Spirea Veche este biserica din Regie – Belvedere, ele fiind și construite relativ în aceeași perioadă.

Biserica Belvedere

Spirea Veche are o soră mai tânără dar și mai modestă, care mai există în Str. Puișor – Biserica Spirea Nouă – construită la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Casa parohială acestei biserici a fost construită la 1911 din banii „defunctului Niță Sterie” așa cum reiese din plăcuța existentă pe peretele ei.

Din păcate, după prostul obicei românesc, Spirea Nouă a fost recent renovată și „dotată” cu termopane, căpătând un aspect kitschos.

Biserica Spirea Nouă

Istoria bisericii clădite de doftorul Spiridon în Dealul Lupeștilor se termină brusc pe 27 aprilie 1984. Fiind situată pe amplasamentul Casei Poporului nu avea cum să scape de demolare.

Una dintre ultimele poze ale bisericii - 1984 - deja se demolase în jurul ei

Vedere dinspre strada Cazărmii înainte de demolare - foto Dan Vartanian

Demolarea a fost făcută prin dinamitare neputând fi dărâmată cu excavatoarele fiind o construcție extrem de solidă.  Doar câteva vitralii, strănile şi icoana de hram a Sfântul Spiridon au putut fi salvate ele fiind duse la Biserica Lucaci din Capitală.

Ruina bisericii

Localizarea aproximativă a bisericii Spirea Veche pe bing maps

La acest articol am folosit informații preluate de pe www.patriarh.ro și din cartea lui Adrian Majuru – „Bucureștii Mahalalelor” apărută la Editura Compania.

Povestea unui desen

with 5 comments

Bucureştii anului 1947. Oraşul îşi lingea rănile produse de războiul ce tocmai se încheiase fără să ştie că o nouă nenorocire avea să se abată câte de curând asupra lui. Sus, în Dealul Spirei, viaţa îşi urmează cursul firesc. În această frumoasă dimineaţă de vară, Nic Ştefănescu îşi aprinde tacticos pipa şi îşi aşează şevaletul la capătul dinspre Ion Creangă al străzii Dr. Nicolae Clinciu. Desenul ieşit din pensula pictorului Ştefănescu, îl puteţi vedea, după 64 de ani, mai jos.

Nu trebuie să te pricepi la pictură ca să-ţi dai seama că desenul nu are prea mare valoare artistică. Dar valoarea lui sentimentală este priceless. În centrul imaginii vedem un mic atelier de reparat încălţăminte, care era al bunicului  meu, Gică Baciu. Cel mai probabil, pictorul Ştefănescu, era un client de-al bunicului și un prieten de pahar de la „Motanul Negru”, celebra cârciumă a cartierului din colţ de la Niţă Stere, loc pe care bunicul meu l-a frecventat cu religiozitate până la demolarea din 1982-83.

Desenul a tronat la loc de cinste în micuţa prăvălie din Ion Creangă până la demolarea acesteia de la începutul anilor 80. După mulţi ani, prin bunăvoinţa vărului meu, pictura a ajuns la mine, eu crezându-l pierdut pentru totdeauna. Este valoroasă pentru mine pentru că este singura imagine pe care o am cu cizmăria bunicului. Dacă nu ar fi scris anul în care a fost realizat, aș fi zis că e făcut undeva prin anii ’70, pentru că locul arată neschimbat, de parcă timpul s-ar fi oprit peste Dealul Spirii. Din păcate soarta cartierului din Dealul Spirii avea să fie nemiloasă. Buldozerele ceauşiste aveau să niveleze tot dealul pentru a face loc monstruozităţii pe care azi o cunoaştem drept Palatul Parlamentului.

Hai să vedem unde se afla pe harta din 1980, bucata de cartier din desenul domnului Ştefănescu. La numărul 1 este locul din care a pictat, iar numărul 2 atelierul de încălţăminte.

Am marcat și pe poza mea din anul 1976 prăvălia și locul din care a pictat Ștefănescu

Iată locul aproximativ aşa cum arată în ziua de azi. Harta de la bing maps

Și iată în încheiere ce ar fi văzut Ștefănescu dacă ar fi vrut să picteze azi din acel loc. Foto norc.ro

Written by Baciu

Martie 21, 2011 at 19:09

Publicat în uranus

Tagged with , , ,